Can I stay a life forever?
Uite-ma,priveste-ma ..au trecut atea luni si parca sunt a doua zi …nimic nou,totul se rataceste in monotonia cotidianului din rutina mea zilnica.stii,ma gandesc,poate ca nici nu-mi doresc mai mult,si poate de aia nici nu e…stau zi de zi in atelier si incerc sa ma gasesc…ajung acasa si ma pun pe net dupa ceva bere,cautandu-mi un vis frumos langa care as putea adormi.Dimineata ma trezesc fericita daca prind ceva activitate pentru atelier insa de cele mai multe ori dorm pana la 12-1 si pierd tot miezu’…pana beau cafeaua si ma dezmeticesc trece ziua si iar beau o bere doua si ajung in monotonie.Am plecat din agitatie si am vrut liniste,uite o am…cum ar trebui sa ma simt?La naiba ca e perfecta vorba aia cu “ai grija ce-ti doresti…”. 
) nu e paradisul dar e dragutz….stii care e paradoxul?ca vreau sa ma linistesc,sa ma relaxez dar ma simt a dreq de obosita,si nu-mi dau seama de ce sunt dependenta ,ce ma oboseste?ce-mi trebuie?nu pot sa-mi dau seama daca sunt fericita sau nu….defapt asta nici nu cred ca mai conteaza in momentele astea.Ma intereseaza mai mult licenta si tot ce tine de arta.
Poate ca voi gasi ce vreau doar atunci cand chiar voi vrea….in momentul de fatza nu stiu daca vreau si nici ce…ca de obicei astept ca viatza sa ma surprinda 
Si am gasit o bucata de vis… am pictat-o… credeam ca e doar o privire…mi-am dorit-o si o am… aici, intr-un vis, parca prea mare si prea real ca sa am un loc doar pentru mine. E totul atat de diferit, poate ca nu-mi vine sa ating nimic pentru ca e prea mult… prea ok… in final ating, ating un trup si-mi place. Bizar, pana acum nu apreciam atat de mult, ma opream la o privire si apoi nu mai conta; dar cum ramane cu mine? sunt fericita dar in acelasi timp speriata, mi-e frica sa ma obisnuiesc pentru ca visul s-ar putea sfarsi, ca orice vis, depine cat de intens il traiesti. De multe ori prefer doar sa privesc. Fara promisiuni, fara sa stiu nimic sigur, fara sa stiu incotro ma indrept, fara sa stiu urmatorul pas, ma pot astepta la orice; Insa aici binele e rau si raul e bine, ma cufund intr-un abis de sentimente reci cu siguranta ca e tot ce am nevoie. Nu mai cant, si de ceva vreme nici nu am mai atins pensonul… prefer acest vis, cu toate ca degetele constiintei nu ma mai inteapa, dar le simt aproape. Ideea e ca mi-am dorit sa fiu aici, si am rabdare, dar… mi-e frica de clipa in care voi deschide ochii…
Si poate ca nu e atat de dureros sa deschid ochii…dar cum poti gasi o usa spre iesire intr-un abis de sentimente?esti nimic, desi ti se spune ca esti totul.Vrei sa pleci dar nu poti…e prea mult, e prea greu…oare voi avea curajul sa ma arunc obosita spre o mare atat de adanca?Sau poate ar trebui sa ma intorc inapoi la mal…ma uit inainte, ma uit inapoi…pare a fi aceeasi distanta…de ce sa merg inapoi cand pot sa innaintez? pe de alta parte…daca merg inapoi, voi avea unde sa stiu ca sunt in siguranta, sa stiu ca poate fi ok…in fata, nu vad nimic, decat un orizont…apa…nu stiu ce va fi…
Nu sunt nehotarata…stiu ca trebuie sa iau o decizie, dar tot ce-mi doresc e sa pot sa fiu ceea ce simt ca trebuie sa fiu.Stii, e destul de dificil sa pretinzi ca vei face ceva, atunci cand nimic nu depinde de tine…esti doar un obiect, nici macar o persoana…esti ok in cuvinte, dar nu in fapte…de ce?poate pentru ca uneori depinzi de altii, si altii nu te lasa sa fii TU;pentru ca nu mai esti printre cunoscuti, nu mai ai prieteni, nu poti nici sa vorbesti cu 30 j’ de oameni pentru ca totul e atat de diferit…dar esti si te gandesti ce poti sa faci…si chiar daca ai gasi un raspuns tot nu ai putea sa faci nimic pentru ca nu esti…esti dar nu esti…si cred ca e clar ce ar trebui sa fac…cred ca e clar ca asta nu e iubire si nici dragoste…iubire e atunci cand macar ii pasa cuiva de tine…poate…e oarecum sa vezi atata distractie in jurul tau si sa nu poti lua parte…
atat…
