…inceput…
Toate ca toate dar la asta nu ma puteam astepta vreo data.
Salut, ma numesc Madalina, nu fumez, nu consum bauturi alcoolice sau cafea, prefer ceaiul, imi plac plimbarile si fug de agitatie. Prefer sa ma cufund in sensul profund al existentei si sa descopar tot ce am privit pana acum cu ochii inchisi.
Invat sa traiesc chiar daca e doar un inceput. Privesc in fata si vad o piramida imensa, cu trepte. In varf e magnetul ce ma atrage, e sfarsitul fericirii si al suferintei. E placerea si durerea, e rasplata tuturor eforturilor si fiecare lacrima sau zambet ce-mi apartin. Acolo voi ajunge si nu ma grabesc insa stiu ce am in fata. Acum stiu ce conteaza si poate cat de mult conteaza.
Ma lupt cu mine zilnic. Au trecut deja 3 luni de cand am lasat cele mai tari tigari cele zece cafele cu care imi incepeam ziua si lafel o terminam fara de care nu puteam face, spune sau gandi nimic, litrii de bere sau vin cu care vorbeam seara de seara si viziunile ce-mi lasau mereu un zambet isteric. Gata, au disparut! S-au ascuns impingand la innaintare catre eul meu dezorientat doar depresia, care saraca e lafel de dezorientata si toate amintirile neplacute care nu apartin in nici un caz vietii mele pentru ca EU, le-am lasat in urma, le-am lasat sa plece, m-am facut ca nu le vad!
Ma enervez si nu mai am tigari, am doar ameteli si dureri de cap…o oboseala continua si tremurici dupa 3 ore de stat in picioare. Se invarte si nu e din cauza alcoolului, nici vantul care-mi bate-n ceafa nu e din cauza asta… unde naibii am fost in timpul asta? Ma trezesc la 22 de ani ca ar trebui sa fiu capabila si sa stiu una si alta… eu am stiut doar sa iubesc, sa fumez, sa beau si sa plang.
Am pictat acum ceva vreme… nu s-a mai numit arta.Nu a semanat nici pe departe cu ceea ce obisnuia sa fie arta din mainile mele si nu a fost din cauza ca la o panza nu am mai avut un pachet de Dunhill rosu si o sticla de vin, tot rosu… parca de-o data am plecat, am disparut si am lasat un corp distrus cu o minte lafel de obosita sa supravietuiasca.
Ar trebui sa ma bucur…sa trag de mine, cu trupa voi merge intr-un turneu, tot ce-am visat vre-o data… piesele de-o data nu mai suna lafel iar noi nu am mai repetat de ceva vreme… desigur, asta nu e din cauza ca eu nu pot face absolut nimic pentru ca mi-e frica.
Sunt intr-o lupta, eu cu mine si nu stiu care ar trebui sa invinga pentru ca eu nu ma lupt, eu nu stiu sa castig pentru ca eu creez iar creatorul nu se plange niciodata de saracie, asa ca nu trebuie sa invinga pe nimeni. Nu vreau sa ma intorc la mine dar vreau inapoi doar energia pe care o aveam dimineata si puterea sa stau in picioare mai mult de 10 ore fara sa ma ingalbenesc la fata, fara sa-mi fuga imaginea din fata si fara sa tremur.
Vreau sa pictez cu toata dragostea o panza mai mare decat mine si sa cant pana simt un orgasm in plamani care se finalizeaza intr-un zambet in coltul buzelor mele. Vreau sa ofer fericire in continuare, vreau sa cunosc si vreau sa fiu iertata pentru toate rahaturile pe care le-am facut in speranta ca uitandu-mi capul va fi uitata si clipa.
Am nevoie ca acest inceput sa fie curat, sa ma pregateasca pentru primele trepte pe care abia acum, tarziu, invat sa le urc.
