Toate ca toate dar la asta nu ma puteam astepta vreo data.

Salut, ma numesc Madalina, nu fumez, nu consum bauturi alcoolice sau cafea, prefer ceaiul,  imi plac plimbarile si fug de agitatie. Prefer sa ma cufund in sensul profund al existentei si sa descopar tot ce am privit pana acum cu ochii inchisi.

Invat sa traiesc chiar daca e doar un inceput. Privesc in fata si vad o piramida imensa, cu trepte. In varf  e magnetul ce ma atrage, e sfarsitul fericirii si al suferintei. E placerea si durerea, e rasplata tuturor eforturilor si fiecare lacrima sau zambet ce-mi apartin. Acolo voi ajunge si nu ma grabesc insa stiu ce am in fata. Acum stiu ce conteaza si poate cat de mult conteaza.

Ma lupt cu mine zilnic. Au trecut deja 3 luni de cand am lasat cele mai tari tigari cele zece cafele cu care imi incepeam ziua si lafel o terminam fara de care nu puteam face, spune sau gandi nimic, litrii de bere sau vin cu care vorbeam seara de seara si viziunile ce-mi lasau mereu un zambet isteric. Gata, au disparut! S-au ascuns impingand la innaintare catre eul meu dezorientat doar depresia, care saraca e lafel de dezorientata si toate amintirile neplacute care nu apartin in nici un caz vietii mele pentru ca EU, le-am lasat in urma, le-am lasat sa plece, m-am facut ca nu le vad!

Ma enervez si nu mai am tigari, am doar ameteli si dureri de cap…o oboseala continua si tremurici dupa 3 ore de stat in picioare. Se invarte si nu e din cauza alcoolului, nici vantul care-mi bate-n ceafa nu e din cauza asta… unde naibii am fost in timpul asta? Ma trezesc la 22 de ani ca ar trebui sa fiu capabila si sa stiu una si alta… eu am stiut doar sa iubesc, sa fumez, sa beau si sa plang.

Am pictat acum ceva vreme… nu s-a mai numit arta.Nu a semanat nici pe departe cu ceea ce obisnuia sa fie arta din mainile mele si nu a fost din cauza ca la o panza nu am mai avut un pachet de Dunhill rosu si o sticla de vin, tot rosu… parca de-o data am plecat, am disparut si am lasat un corp distrus cu o minte lafel de obosita sa supravietuiasca.

Ar trebui sa ma bucur…sa trag de mine, cu trupa voi merge intr-un turneu, tot ce-am visat vre-o data… piesele de-o data nu mai suna lafel iar noi nu am mai repetat de ceva vreme… desigur, asta nu e din cauza ca eu nu pot face absolut nimic pentru ca mi-e frica.

Sunt intr-o lupta, eu cu mine si nu stiu care ar trebui sa invinga pentru ca eu nu ma lupt, eu nu stiu sa castig pentru ca eu creez iar creatorul nu se plange niciodata de saracie, asa ca nu trebuie sa invinga pe nimeni. Nu vreau sa ma intorc la mine dar vreau inapoi doar energia pe care o aveam dimineata si puterea sa stau in picioare mai mult de 10 ore fara sa ma ingalbenesc la fata, fara sa-mi fuga imaginea din fata si fara sa tremur.

Vreau sa pictez cu toata dragostea o panza mai mare decat mine si sa cant pana simt un orgasm in plamani care se finalizeaza intr-un zambet in coltul buzelor mele. Vreau sa ofer fericire in continuare, vreau sa cunosc si vreau sa fiu iertata pentru toate rahaturile pe care le-am facut in speranta ca uitandu-mi capul va fi uitata si clipa.

Am nevoie ca acest inceput sa fie curat, sa ma pregateasca pentru primele trepte pe care abia acum, tarziu, invat sa le urc.

Poate ca voi gasi ce vreau doar atunci cand chiar voi vrea….in momentul de fatza nu stiu daca vreau si nici ce…ca de obicei astept ca viatza sa ma surprinda

Si am gasit o bucata de vis… am pictat-o… credeam ca e doar o privire…mi-am dorit-o si o am… aici, intr-un vis, parca prea mare si prea real ca sa am un loc doar pentru mine. E totul atat de diferit, poate ca nu-mi vine sa ating nimic pentru ca e prea mult… prea ok… in final ating, ating un trup  si-mi place. Bizar, pana acum nu apreciam atat de mult, ma opream la o privire si apoi nu mai conta; dar cum ramane cu mine? sunt fericita dar in acelasi timp speriata, mi-e frica sa ma obisnuiesc pentru ca visul s-ar putea sfarsi, ca orice vis, depine cat de intens il traiesti. De multe ori prefer doar sa privesc. Fara promisiuni, fara sa stiu nimic sigur, fara sa stiu incotro ma indrept, fara sa stiu urmatorul pas, ma pot astepta la orice; Insa aici binele e rau si raul e bine, ma cufund intr-un abis de sentimente reci cu siguranta ca e tot ce am nevoie. Nu mai cant, si de ceva vreme nici nu am mai atins pensonul… prefer acest vis, cu toate ca degetele constiintei nu ma mai inteapa, dar le simt aproape. Ideea e ca mi-am dorit sa fiu aici, si am rabdare, dar… mi-e frica de clipa in care voi deschide ochii…

Si poate ca nu e atat de dureros sa deschid ochii…dar cum poti gasi o usa spre iesire intr-un abis de sentimente?esti nimic, desi ti se spune ca esti totul.Vrei sa pleci dar nu poti…e prea mult, e prea greu…oare voi avea curajul sa ma arunc obosita spre o mare atat de adanca?Sau poate ar trebui sa ma intorc inapoi la mal…ma uit inainte, ma uit inapoi…pare a fi aceeasi distanta…de ce sa merg inapoi cand pot sa innaintez? pe de alta parte…daca merg inapoi, voi avea unde sa stiu ca sunt in siguranta, sa stiu ca poate fi ok…in fata, nu vad nimic, decat un orizont…apa…nu stiu ce va fi…

Nu sunt nehotarata…stiu ca trebuie sa iau o decizie, dar tot ce-mi doresc e sa pot sa fiu ceea ce simt ca trebuie sa  fiu.Stii, e destul de dificil sa pretinzi ca vei face ceva, atunci cand nimic nu depinde de tine…esti doar un obiect, nici macar o persoana…esti ok in cuvinte, dar nu in fapte…de ce?poate pentru ca uneori depinzi de altii, si altii nu te lasa sa fii TU;pentru ca nu mai esti printre cunoscuti, nu mai ai prieteni, nu poti nici sa vorbesti cu 30 j’ de oameni pentru ca totul e atat de diferit…dar esti si te gandesti ce poti sa faci…si chiar daca ai gasi un raspuns tot nu ai putea sa faci nimic pentru ca nu esti…esti dar nu esti…si cred ca e clar ce ar trebui sa fac…cred ca e clar ca asta nu e iubire si nici dragoste…iubire e atunci cand macar ii pasa cuiva de tine…poate…e oarecum sa vezi atata distractie in jurul tau si sa nu poti lua parte…

atat…

Cel mai des cand ne vine notiunea de timp in minte,pornim de la unele amintiri,simtiri si intamplari ce au fost o data.Dupa care ne iese pe gura fraza aia”Cat de repede trece timpul…”.Timpul nu trece repede…trece cum vrea el.Si poate de fiecare data cand avem ocazia ne dorim sa-l dam inapoi,desi nu putini oameni spun ca nu traim in trecut,dar tot ce avem si ce suntem e datorita timpului ce a trecut si ce a lasat in noi semne ale cutitelor pline de evenimente frumoase sau mai putin frumoase.

Oare avem timp in viatza asta sa ne dorim,sa speram?Presupun ca da…macar atat putem sa facem daca macar un sfert din tot ce ne dorim devine realizabil cu timpul,insa nu mereu atunci cand ne dorim incat ne vibreaza inima.

Timpul ne transforma,ne transforma in mici monstri care se hranesc cu viata.Timpul e combustibilul vietii,chiar daca de multe ori nu ne ajunge sau nici macar nu-l simtim.

Dar cum ramane cu ceea ce incepem?Cu ceea ce incepem si nu terminam…repetam aceleasi greseli zi de zi si mereu spunem “de data asta o sa fie altfel”.Cum putem sa incepem ceva si sa nu terminam?Mai devreme sau mai tarziu tot acolo ne intoarcem…dar timpul trece si noi punem pauza intre clipe ce ne schimba.Cum ne putem indragosti de o persoana si sa ii aratam doar un inceput din ce simtim dupa care sa ne continuam cursul zilnic al intamplarilor,pana cand persoana aceeea ne uita?Revenim dupa o eternitate si ne asteptam sa gasim ceea ce am lasat…sa continuam povestea pe care am inceput-o…dar timpul a trecut,si a schimbat prea multe … si acum trece,intr-o clepsidra,intr-un cadran de ceas,intr-un birou,intr-un tramvai,intr-o masina,intr-o cana cu apa,pe un penson,in pamant…

Cum se simte timpul?Cum il auzim?cum il privim?Cum il creem?Cum il privim?Cum miroase?Poti sa-mi spui…?

Dap…a venit toamna,si nu pot sa-mi explic cum…de data asta…nu cad in depresie cu 2-3 pachete de tzigari pe zi si 15 cafele…

Uite,am gasit in sufletul meu,adanc ascuns o bucatzica de inimioara si..inconjurata de niste suflet…insa…nu am reushit sa-mi dau seama singura…ce e cu ele pe-acolo…si…s-a intamplat ca intr-o zi cu soare sa ma ajute cineva..si..din acea zi..le-am dat..le-am dat in palmele altcuiva care stie sa aiba grija si sa le pretzuiasca asa cum se cuvine…si le-am dat in sperantza ca,nu o sa-mi mai pese de ceea ce ma apasa pana acum.si ca o sa ramana sufletul si inima mea(eventual cu tot cu nicotina si gudron,bonus)la cine le merita cu adevarat.

Si intr-adevar..nu mai beau ca disperata si fumez mai putzin…si depresia nu ma mai viziteaza atat de des…iar daca vine…sta putzin si pleaca ca se grabeste in alte locuri…

In alte persoane am vazut frumusete…dar nu am simtit aproape nimik,la concluzia asta am ajuns…oare am fost prea ipocrita cu mine?sau…m-am schimbat intr-o nenorocita brusc si dintr-o data dupa o noapte?mneaaaah!!!era doar faptul ca nu stiam la ce foloseste inima si sufletul impreuna si era doar faptul ca…nu mi-am dat niciodata o bucatzica din mine nimanui…si…practic…curand am invatzat mai multe despre ceea ce credeam ca stiu mai bine decat viatza mea.

si pana la urma ce e aia iubire?mai pe scurt?oare e doar..aerul pe care-l respiram?sunt doar lacrimi fara gust?zambete sarutate-n coltzuri si palpitatzii ?e fericire..?ok dar poti fi fericit si facand alte lucruri…e sentiment..ok e sentiment…hmm..sa ma gandesc..sunt eu..nu!nu!nu!esti tu…:D…nuh!
damn it!ce poate fi iubirea?ce e defapt chestia asta numita iubire care leaga doi oameni si nu-i mai lasa sa traiasca linistiti unul fara altul?de ce doare atat de mult cate-o data…de ce face pe cineva sa ii stea in gat aerul pe care il respira daca nu e aerul acela dulce si placut al pielii catifelate si al parului matasos…oki gata..nu fac reclama la shampoon!:))de ce inima imi bate mai nebuna ca niciodata si de ce am pulsul atat de…dement?si de ce ma simt atat de ametzita?nu!nu sunt beata ,god damn it!…:)) ma simt pierduta…dar pierduta undeva..in bine…pierduta in..fericire si..ok!nu-s nici drogata!:))))gata cu nenoroceala!

Dap..am motive..si asta e interesant…asta a fost mereu interesant insa ce am in plus..inafara motivelor e ca..simt iubirea..si da,sunt abia la inceput..ca intotdeauna,ca fiecare zi a mea e un inceput…si imi plac inceputurile,insa nu ma inshel…si pot sa jur ca nu ma inshel!pentru ca..de data asta nu vreau sa ma pierd pe  mine,nu-mi vreau viatza atat de scurta..si nu mai vreau sa ma trezesc din acest vis care duce spre nicaieri si care ma tzine cu ochii inchishi si bratzele legate…imi place aici ca e cald si bine si…lacrimile nu mai sunt lasate sa curga peste zambetu-mi disperat..si sper…din tot sufletul ca zilele mele sa fie mai lungi si mai fericite si sunt convinsa ca nu mi-am lasat inima cuiva strain de viatza asta…si de mine…

Si uite -ma!Revin dupa aproape 2 ani…dragostea e asa o … nu poti sa crezi in ea….dar crezi si te alegi cu cel mult o experienta in plus…si da,sunt momentele alea in care poti sa juri ca nu e nimik mai frumos decat ceea ce simti si ca esti fericita …esti cea mai fericita,dar…de ce se termina,si cand se termina?nici macar tu nu-ti poti da seama cum o a doua etapa se transforma in monotonie  fara sa vreti…se transforma in ceva atat de urat pe cat de frumos a fost acel inceput,vezi,in viatza totul e ca intr-o balantza,tre’ sa simti in egala masura si partile negative si cele pozitive.Da!de-acord,dar de multe ori nu te astepti si iti calci pe inima provocandu-ti nenorocita din tine sa iasa la iveala pentru ca nu ai incotro si da,in momentele alea te simti oarecum eliberata,desi se bate cap in cap tot,era persoana pt care ti-ai sacrificat tot pentru care ai fi facut mereu orice si de-o data…BUM!Tot tu ai plecat…de ce?

Vin zile in care ti-e dor sa fii tu si ti-e dor pentru ca din cauza altor lucruri banle te-ai ignorat,cine te intelegea si te aprecia acum abia s-ar chinui ca sa nu te superi sa faca asta,si te dispera….te dispera ca nu mai ai acei prieteni si acele baute si acele tigari si acea muzica si acea nebunie fara de care nu poti trai….si mai ales ca nu le poti avea cu placere nimic nu mai e de la sine…acum ai un plan,ori eu nu am trait nici o zi dupa un plan!sa dai tot pentru o singura carte?ai mai facut asta o da,si?si….ai trecut peste,ai uitat cat te-ai chinuit si ai uitat cum ai ajuns dupa….ai uitat dar nu ti sa intamplat prea des pana acum sa renunti la tine.

Cautam inocenta…de ce cautam atat de mult inocenta?Pentru ca nu o avem?pentru ca ne place?Cum ne pierdem inocenta?Multe persoane zic ca…la un moment dat ajungi sa ai o relatie si sa te muti la casa ta si bla bla bla -uri de-astea…ma cac!Nu asha iti pierzi inocentza!Nu in prima noapte !Nu in prima relatie!Nu!inocenta e caldura sufletului tau,pe care o arati in ochii tai frumosi,si in vorbele tale dulci cu care ai putea sa ungi o prajitura,e romantismul pe care il ai pana sa te saturi de el….Eu am ajuns un sloi de gheatza dupa atata timp…si stiu ca nimik nu m-ar putea aduce inapoi…nu mai sunt inocenta si nu mai am nici un motiv,ceea ce criticam o data sunt acum si nu sunt eu…si da,am revenit la veche amea nenorocita si imi sun prietena depresie sa mai stam la o sticla si sa visam…dar nu mai vine,pana si ea s-a suparat pe mine,pentru ca am mintit-o ca am plecat de-acasa si nu ma voi mai intoarce niciodata,si uite-ma,m-am intors,insa nimic nu mai e lafel,suntem atat de…nu mai am cuvinte,imi doresc?nu imi mai doresc nimic….nici macar pe cineva nou…intotdeauna am sa doresc sa dau timpul inapoi dar o vorba spune ca…nu traim in trecut,dar….nimeni nu s-a gandit ca cu el ne-am hranit sufletul si personalitatea si am ajuns ce suntem in ziua de azi!Adica,daca construiesti o casa din diverse materiale o sa le simti cat stai in ea..asa si noi.Viatza nu depinde de inima,ci de suflet…

Si da,am baut,bere,vin,whisky…si m-am intors ca si cum as fi ramas repetenta 2 ani…si sunt acum cu alti colegi si alti profesori…

Aseara,incercand sa mai ies din monotonie am zis sa ies putin din casa.Am ajuns in “cel mai tare club” dupa spusele unei prietene.Ajunsa acolo ma pun pe-o canapeaParca deja uitasem cum e cu cluburile.Stau ce stau,mai beau ceva si dau capul pe spate.Ma intrebam….oare de ce aveam aceeasi plictiseala?Nu aveam chef de nimik,nici macar sa dansez…zambeam parca la comanda.

Nu ma mai impresionau cu nimik fitzele,imbracamintea extravaganta din jurul meu sau privirile “periculoase” de la bar…ma simteam ca si cum nu-mi mai gaseam acelasi loc ca alta data.Doar bassul care imi vibra prin tot corpul parca ma mai relaxa.

Am stat pana pe la 3 si cand am iesit cu o amica,baietii de la intrare nu s-au putut abtine fara comentarii.Ok,asta devine ceva foarte normal la ore tarzii pe strada dar…ajunse in fatza blocului,iesim din taxi si dupa noi mai iese un tip care….striga:”Hey girl,do you speek english?”.Noi ne uitam putin inapoi si intram in bloc…

Ajunsa acasa ma pun in pat si inainte sa ma ia somnul ma gandeam…oare de ce nu-mi mai place nimik din ceea ce-mi placea inainte?Ma schimb eu….sau se schimba lucrurile in jurul meu…?

Fumez o tigara si ma gandesc…cat de departe se poate ajunge in viatza…cat de multe pacate pot fi facute,cate greseli pot fi adunate si cate ar incapea in viata mea…

O sa ma ierte cineva pt toate minciunile pe care le-am spus?pentru toate datile cand am intors spatele fara sa ma gandesc cum mi-ar fi mie in locul celuilalt.O sa mi se ierte toate datile cand am spus nu,si cand am ras in gol?Nu pot sa-mi explic de ce de fiecare data cand gresim nu ne gandim la iertare decat dupa ce faptul a fot facut.Si nu pot sa-mi explic unde incap atatea greseli…atatea minciuni…si atata ipocrizie…cat de mare ne poate fi sacul cu pacate?!?Ar fi prea usor ca atunci cand s-ar umple sa nu mai gresim…

Iertare….iertarea ar trebui sa existe exact cum exista si pacatul in noi.Ar trebui …dar exista?Se poate ca unii sa-si lase orgoliul la o parte?Se poate ca unii sa fie mai rabdatori,mai intelegatori?Daca eu am gresit si mi-am recunoscut greseala,nu voi fi iertata,dar nici cu un motiv pt care sa stiu ca nu pot fi iertata…si asta ma scoate din minti.Acel nu pe care l-am spus si eu sperand ca voi fi inteleasa.Acea lene de-a demonstra totul pe care si eu am avut-o.Si lipsa de sacrificiu…pe care,desigur si eu am avut-o la randul meu.

Ma uitam zilele astea in jurul meu si..ma gandeam cata minciuna poate sa existe in lumea asta…lumea din jurul nostrum,cu care ne intalnim zi de zi.Cata minciuna si ipocrizie poate existe…si mai tare ma mira ca…unii chiar traiesc din asta…adica,vreau sa spun fara asta,unii nu pot trai!Ma uit si ma mir.Ma analizez si regret ca nu pot sa ma vad dintotdeauna din-afara.Ca pe o…oarecare.Poate ca atunci ash sti cum sunt…si cum ar trebui sa fiu.As stii ce-mi lipseste si ce e prea exagerat.As sti cat de mincinoasa si ipocrita sunt…si eu,la randul meu,ajung,ceea ce urasc mai tare.O nenorocita…

Sunt probabil,sunt o miime dintr-o sutime pe langa ani intregi..cat de mult poate sa conteze o miime dintr-o sutime?ce se poate intampla…cu ce poti sa uimesti?ce poti sa arati si ce poti sa faci sa se simta?Ce poti sa oferi?nimik…si chiar daca ai reusi…nu ar conta,ar fi…evitabil…indiferent,e ptin spus.pt ca orice durere sau placere se face pierduta sh orice viziune se face uitata sh orice simtire devine uitata … asta sunt…pt ceilalti o uitata..indiferenta…cu nimik special…si…tot ce fac…fac pentru altii…cel putin asta intentionez!Pentru ca…mereu am nevoie de ceva care sa ma motiveze pentru ceea ce fac,s-o fac pentru cineva!pentru ceva!altfel ma simt…degeaba!asta sa fie?oare…asta sa fie motivul supararii mele?nuh….nu…

Oare ce vreau?cred ca vreau doar ca ceilalti sa ma vada asha cum sunt…vreau sa dau…si putin macar jumate din tot sa primesc inapoi in cazul in care am nevoie…vreau ca in momentul in care nu ma gasesc sa ma ia careva de pe jos si sa ma puna pe picioare si vreau…sa vad naturalete nu ipocrizie…vreau sa vad ca celorlalti le pasa….cum si mie imi pasa…nu doar ma fac ca-mi pasa…pemntru ca se vede…asta e cel mai urat,cand se vede si cand oamenii uita sa-si ascunda ipocrizia…uita sa simta si doar vorbesc..uita sa creada si doar aproba…uita sa simta si sa gandeasca!
Fiecare dintre voi…haideti toti la gunoi!bine zicea Dan…

Ce am…m…am nimik fara tine…alta care zicea bine…eu nustiu altii cum gandesc cum respira si cum supravietuiesc dar eu…fara..o bucata de om cu care sa-mi impart viatza nu pot sa respir…eu fara una bucata om cu care sa rad si sa plang,sa dorm si sa stau sa debitez prostii sa mananc si sa…uit de mine…eu nu pot…iar in momentul in care a doua parte din mine…dispare…mi se intampla sa….ma pierd…sa cad….si sa….nu mai aiba cine sa ma ridice…dar…sa ma intrebe de undeva de sus…”Ce ai?” si …vazand ca…nu ma pot ridica…pleaca mai departe…nu e vorba de nimik altceva decat…ca lucrurile sa fie clare nu amestecate…vreau doar…claritate…nu vreau sa fiu o oarecare…si asta prin fapte nu prin vorbe…pt ca nici eu la randul meu nu tratez pe nimeni ca pe un oarecare…daca mama e mama..pai mama e.iar daca o parte din mine e o parte din mine,asa o tratez si asta ii arat si nu am sa ma razgandesc in secunda doi doar pentru ca imi pare mie pe moment ca e ceva mai interesant in altcineva….am dat sh eu…2 exemple..mai aberante…in fine…

si…oare cum e sa vezi cum..pur si simplu pierzi tot…iti pleaca tot!Tot ce conteaza mai mult in viatza asta  a ta…cat de putina e…sa faci…iti pleaca …prietenii razand,iti pleaca talentul iti pleaca in cazul meu muzica shi…arta…si…tu ramai singura..undeva…pierduta…si fara nimik!Fara nimik!!!!!!!!!!!!Oare cum…fara nimik?Pai…fara nimik fara aer!fara timp….fara lacrimi fara zambete..fara..nimik care sa iti demonstreze ca esti in viatza…dap…cam ayurea nuh?ok…incerci sa iesi la suprafatza…te bucuri nuh?si vezi doar ca…ceilalti si…tot din jurul tau e satul de tineee!!!e greatza peste tot de tine..nu ai nimik special nu ai nimik de oferit…pentru ca tu nu ceri nimik si nu vrei nimik…doar dai…dai…dai…ti se da…dar a 2-a oara…n-ai voie sa mai ceri…pentru ca..nu ai voie…si sincer…nici nu-ti mai vine…pentru ca altii probabil sunt pliktisiti de ralitatea de zi cu zi…nu neaparat de mine.Nimeni nu vede chiar nimik special in faptul ca soarele rasare in fiecare zi si ca fiecare zi e alta?!?nimeni chiar nu poate sa stie cum e sa nu ai nimik?si de-o data sa primesti inapoi ceea ce ai?

Simt….ce simt…poate…e nebunie…poate e..inconstienta…simt…frica…simt…frica de a mai vorbi…frica de a mai plange…frica de a ridica ochii deasupra picioarelor mele,frica de a mai zambi…nu simt nimik…ma urasc…urasc sa cad…dar se intampla atat de des…se intampla…

Intr-un final imi revin,cand se gaseste careva sa ma ridice de pe jos….insa,momentele astea…pot dura de la 5 minute pana la 5 zile si poate chiar mai mult…nu stiu daca e depresie….si mai rau e ca…nu stiu ce le declansehaza…pentru ca,desigur nu e atat de grav totul pecat vad in unele momente….doar ca ma schimb…de-o data….din ce sunt…si din ce am..in cu totul altceva…ma pierd…

A venit iarna si…Craciunul deja a trecut.Anul asta nici nu am simtit,parca au fost toate prea repede ca sa le mai simt.

Mi-am gasit jumatatea,pe care o credeam pierduta pe undeva in lumea asta,dar in tot timpul era doar langa mine….si eu nu stiam s-o vad…acum pot sa simt din nou ca am motive…dar oare motivele mai exista?

Am inceput o relatie dar se pare ca am terminat cu trupa…cel putin asa se pare…chiar daca nici una nu are laegatura cu alta…am terminat cu trupa si trebuie sa incep sa invatz…mai am cateva luni si spun adio liceului.Voi termina liceul si voi incepe facultatea…dar,oare nu gandesc prea departe?

Acum pot fi fericita.Pot sa ma gandesc ca toate nu au unde sa se teremine decat in bine.iar daca motivele nu mai exista vor fi altele,pentru ca de data asta imi pasa mai mult ca oricand,si sunt sigura ca merita mai mult ca oricand.Voi schimba unele lucruri in viata mea,probabil ma voi schimba si eu odata cu ele…voi incepe ceva nou si voi termina tot ce a fost pana acum.Bine,asta nu inseamna ca voi uita.Dar…chiar cred ca viatza merge inainte,nu inapoi …

Si dupa ceva timp imi dau seama ca tot ce e castigat poate fi pierdut…si ca bucuriile pot fi doar de moment.Am avut dreptate…dar poate ca atunci nu stiam ce scriu,ciudat…

Mai am 2 luni pana la Bac si 3 pana la Admitere…nu sunt emotionata si nici agitata…tot ce ma framanta sunt alte ganduri.Ganduri pe care le vad dar nu le aud…

Jumatatea mea a plecat si de data asta.M-am inselat a mia oara.Dar pt fiecare exista un drum,nu-i asha?Voi incepe sa pictez din ce in ce mai mult si ma voi scufunda in aceasta apa cu gust miros si culoare a artei.

Poate ca asha e mai bine.Si sunt sigura ca arta nu are cu ce sa ma dezamageasca.ARTA NU DOARE!Arta intelege si da mai departe.Arta asculta si arta e mereu langa tine.Eu voi iubi arta si voi socoti ca e sursa mea de viatza.Aerul si apa mea.Patul si mancarea mea.Tigara mea…

Aproape ca nu mai pot astepta pana intru la universitate.Imi doresc asta mai mult decat orice.Si pt asta voi fi…

Si ajung la concluzia ca poate uneori e bine sa te insheli…e bine sa-ti largesti orizontul si spre alte idei…spre alte idei…

Uite..nu ma asteptam ca inainte de bac sa dau peste o persoana anume…chiar atunci…nu ma asteptam sa ma inteleaga sa ma astepte sa ma accepte sa ma suporte zi de zi…si chiar e ok..adica asha sim.ciudat e ca de fiecare data inceputurile astea ne deruteaza pe toti…la fiecare inceput in aproape orice ai face e ok…e bine…nu te gandesti ca ar putea fi ayurea.

Am terminat-o sh cu bacu…a fost ok…shi acum astept shi admiterea la arte care…sunt convinsa ca va fi shi ea ok.Si m-am bagat si intr-o truppa putin si chiar imi place,insa nu mai sunt vocala de data asta sunt doar cu chitara in mana.In rest…astept alt inceput si nu neaparat sfarshit

Dap,gata si admiterea,sunt studenta si mai am pana in octombrie cand o sa studiez anul 1 ca pe propria-mi tigara de zi cu zi:).Relatzia pe care o am inca continua fara a-i astepta sfarsitul.Trupa e ok insa ii simt sfarshitul…nu stiu de ce…Simt un inceput in propriul meu comportament si atitudinea mea schimbata de ceva timp,care se imbina cu aspectul si limbajul..poate ca ma inshel…dar…asta simt:)fiind atatea incepute si sfarsite..am incercat inafara fapului ca imi amintesc si pastrez in mine fiecare amintire sa intorc o mica parte dion mine in trecut…si asha am pastrat legatura cu cat am putut…incercand in loc sa evoluez uitand si inlocuind,sa dezvolt ceea ce am si am avut…

Si da..probabil ca am mai dat un strat de sensibilitate jos,topit de cerurile de zi cu zi de-acasa…si de ce toti urla la mine nu-nteleg.in fine…am terminat-o cu trupa,am terminat si relatia aia..am inceput alta..d ecare..chiar nu am cuvinte..si…da,conteaza prea mult…pentru ca…am invatzat sa iubesc…am invatzat rostul meu pe lumea asta…si…m-am cufundat in pictura asha cum am zis,motiv de cearta cu toata lumea…probabil ca m-am pierdut..insa..prietenii adevarati raman langa mine…si..cei care m-au ridicat de pe jos…stiu cum sunt…iar…iubirea vietzii mele e o parte din mine deja si…daca nu ar fi cred ca m-ash prabushi mereu…conteaza,conteaza prea mult!si uite nu pot s amai zic ca totul o sa se termine-n bine…dar..pot sa imi dau seama ca am vise si…ca nu sunt lafel de monotona ca celilalti muritori de rand…chiar daca visele nu mi le permit..pentru asta traiesc…sa ajut,sa dau sa visez si…la urma urmei,viatza mea e…ca o frunza batuta de vant..cand ma ridic…cand  ma izbesc de pamant..asta e!o s- traiesc si nu o sa-mi para rau niciodata ca m-am nascut…oricat de mult m-ar durea!

Dupa nush cat timp scriu again…iar am trupa motiv care ma ridica de jos si ma pune pe linia de plutire.Am si licenta acush…probabil voi scrie dupa….despre ea…relatie nu mai am si nici nu-mi trebuie nu mai astept nimic,mi-am propus sa fac doar ce e necesar si ce evital,pen’ ca la un moment dat te cam simti satul de tot … invatz’ sa traiesc pentru mine in primul rand….desi nu prea-mi place ideea insa..:-s cik cam asa ar trebui …

Ei bine, am dat licenta demult, am inceput o relatie pe care sunt pe cale sa o si termin si pe asta, simt… m-am lasat in urma din nou si am nevoie de arta mea mai mult ca nici o data si nu o pot avea. Lafel cum nu o pot avea nici pe ea, asa cum imi doresc…

Dar voi incepe masterul curand si voi avea din nou o trupa si arta mea. Mi se pare mie, sau ma invart in cerc?parca am inceput sa ma plictisesc…

Si da, am inceput masterul deci, cariera e ok…cu trupa e super, am iesit din nou pe scena dupa 5 ani GOD! ) si cu banii ok…curios faptul ca de-o data nu mai e ok cu banii..s-au terminat si parca simt o schimbare din nou…si chiar daca nu-mi doresc se intampla ceva si cu sentimentele…hm, nu degeaba are ceasul 3 ace…si doar unele ceasuri au mai mult de trei…

Se mai intampla din cand in cand sa uiti cat de frumoasa poate fi viatza…uiti pentru ca te fac altii sa o uiti.Sa uiti ca ai o viata,a ta,pe care numai tu o poti trai,in care numai tu poti decide.

Au trecut zile,au trecut…dar parca simt ca nu mai suport.Stiu ca sunt in ultimul an de liceu,si mai stiu ca Bacul v-a fi doar un examen mai prelungit,de care desigur ca voi trece.De aceea nu ma stresez.Dar e prima data in viatza mea in care vad ca propria-mi mama parca ma distruge inceptul cu incetul.Zi de zi gaseste la mine numai defecte,si cauta mereu motive de cearta.Iar daca acestea,desigur nu sunt datorita firii mele calme si care lasa tot de la ea,buna mea mama ma acuza pentru motive inexistente.M-am saturat!eu nu pot sa suport!

Ea nu stie multe despre mine,desi sunt fiica ei.Ajung sa cred ca e lafel ca cea mai ayurea persoana pe care am cunoscut-o in viata mea si nu vreau asta!Ajung sa cred ca ma vede cum vrea ea si ca vrea sa fiu cum vrea ea nu cum sunt eu!

Dintr-o data ma vrea invers decat am fost pana acum.Nu o mai recunosc si imi vine sa plec…sa-mi iau campii si sa plec undeva departe de ea si sa stiu ca vin peste o perioada spunandu-i ca am putut si singura.Pentru ca practic pot si fara ea.Pot sa ma descurc si singura.Pot sa iau decizi si singura!Iar daca ma voi arde va fi pe pielea mea,pentru ca e viata mea nu a ei!

Nu mai pot nici macar sa-mi savurez cafeaua dimineata si sa-mi fumez prima tigara,ceea ce ador in viata mea cel mai mult…nu ami pot sa fac nimik decat sa ma simt vinovata.Exagereaza prea tare!Nu mai am libertate!Si asta ma face sa ma simt ca intr-o camasha de fortza gadilandu-ma cu o pana…ma sufoc!

Nu pot sa mai fac nimik,dar chiar nimik.Oricum….nu o voi lasa sa-mi schimbe viata si nu ma voi schimba decat daca eu voi vrea…e viata mea si numai eu pot sa fac ceva pentru mine.Incerc sa-mi pastrez calmul si sa nu o bag in seama,incerc sa cred ca toate astea vor trece,iar eu voi trece peste cu bine…sunt si lucruri mai grele de facut.

Si m-am mutat,am vazut cum e,am stat si fara mama….a fost fain..a fost o experienta care mi-a prins bine,si doar asa m-am convins pe mine dar si pe altii ca intr-adevar nu depind de nimeni…cand te simti liber e un sentiment tare ciudat dar,e altfel…ne dorim toata viatza sa fim liberi si cand ajungem liberi ne dorim ca totul sa fie de-a gata ca atunci cand cineva ne facea totul de-a gata,ne dorim cat suntem mici sa fim mari fara a realiza ca atunci cand vom avea o varsta ne va fi atat de dor de vremurile de demult si de copilarie…e asha ciudat,mi-ash fi dorit sa traiesc cu adevarat tot ce am simtit,tot ce n-am uitat…

Oare daca pana acum nu aflam cum e sa traiesti viatza in 2 mai eram atat de trista si descurajata?Ma intreb oare sunt singura?De ce mi s-a luat ceea ce imi dadea curajul si puterea sa zambesc?

Ma gandesc….poate prea mult ma gandesc.Cineva imi spunea sa nu traiesc in trecut…dar poate ca mi-e dor de zilele in care simteam ca soarele rasare mereu si ca orice-ash face e oricum bine.Mi-e dor sa stiu ca o fac pentru cineva…altfel…ma simt ca o biblioteca plina cu carti pe care nimeni nu le citeste.Degeaba pictez,degeaba cant,degeaba vorbesc,degeaba traiesc.Multi mi-au spus sa continui ceea ce fac pentru ca o fac in primul rand pentru mine.Dar…intotdeauna exista un “dar”…

Nu pot fi fericita in continuare si cu acelasi sentiment cand de-o data…simt cum mi s-a luat o parte din mine…partea care ma facea sa sper,sa zambesc,sa-mi doresc,sa cred si sa traiesc.Partea fara de care nu pot face nimik.Pentru ca dragostea e motivul pentru tot ceea ce fac.

Singura ma simt neinsemnata…si imi pare rau ca nu am puterea sa fiu indiferenta si sa trec asha ushor peste trecut…dar ma gandesc ca poate am ceva de invatzat din orice…si-apoi…nimik nu tine la nesfarsit.Toate au un inceput lafel cum au si un sfarsit.Uneori fericit,alteori,nefericit.

Sentimentul e mereu acelasi dar la persoane diferite.Ma intreb…conteaza oare cat de mult am fost iubita sau ranita de o persoana?Conteaza ca cineva m-a invatzat sa traiesc si altcineva mi-a aratat cum e sa suferi?Am cunoscut doar perfectiunea si opusul,doar extremele iar acum nu stiu ce pot sa-mi doresc…pentru ca ,intr-un final am ramas dezamagita de ambele.